….e important sa lasi anumite lucruri sa treaca. Sa le dai drumul. Sa te desprinzi de ele. Oamenii trebuie sa inteleaga ca nimeni nu triseaza, uneori castigam, alteori pierdem. Nu astepta sa ti se dea ceva inapoi, nu astepta sa ti se recunoasca efortul, sa ti se descopere geniul, sa ti se inteleaga iubirea. Incheie niste etape. Nu din orgoliu, din neputinta sau mandrie, ci pur si simplu pentru ca acest lucru nu se mai potriveste cu viata ta. Inchide usa, schimba discul, sterge praful, fa curat in casa. Inceteaza sa mai fii cine erai si transforma-te in cine esti.. (Coelho)

       Scotocind prin nisipul din clepsidra,am dat de copilarie.Mergeam imbufnata la gradinita,trasa zdravan de manuta de bunica-mea care,cu inima sfasiata, in ciuda implorarilor mele insotite de plans,de strambaturi si de sughituri,ma ducea sa ma cultive.Cel putin asta credea ea.<<Toti copii care merg la gradinita cresc mari,asa ca tati si ca mami.>>, un argument infailibil pentru mine caci pe vremea aia eram serios preocupata de problema  cresterii.Si-avea dreptate bunica,gradinita te facea mai mare , lucru demonstrat si de masuratorile de pe usa care urcasera considerabil.Asa ca revoltele mele matinale au incetat.Devenisem avida de inaltime,vroiam sa cresc maaaaare de tot, cat usa, pana la bec de inalta.

       Asa ca ,printre preocuparile mele de zi cu zi din vremea aceea(paradele de moda in pantofii supradimensionali ai mamei, cantatul la spray,specialitatile culinare din nisip,joaca de-a magazinul, desenele animate, ingerarea de zahar ,pitulusul si somnul ratat de la pranz,cand ma furisam afara ca sa merg la joaca) ,s-a strecurat ,parca pe nesimtite,dorinta de a deveni om mare,de a merge la serviciu si de a nu mai fi obligat sa dormi la pranz sau torturat de doctorita care vine in vizita la domiciliu ca sa-ti verifice amigdalele(cu lingurita).Si timpul s-a grabit sa ma ajute, azvarlindu-ma pe bancile murdare de pasta ale scolii,cu un ghiozdan in spate care era mai mare ca mine,plin de foi albe pe care trebuia sa le scriu eu,cu teme pentru acasa si  cu mai putin timp pentru joaca.

       Odata cu literele, numerele si tabla inmultirii a inceput sa imi dispara entuziasmul. Priveam melancolica printre gardul scolii la gradinita din apropiere ,regasindu-ma in zecile de pici care se lasau dusi de nas de familie,tot la fel cum se intamplase si cu mine.

       Si-asa rata care sedea cuminte pe butoi la gradinita s-a transformat in ditamai gasca, dintii mei de fier au fost inlocuiti cu altii de otel,Mos Craciun s-a dovedit a fi o inventie , Mos Ene nu a mai venit pe la gene la orele pranzului iar povestea de seara s-a transformat in <<Jurnalul orei 20>> .Mi-am imbogatit vocabularul cu cuvinte si sintagme noi ,cum ar fi  ”facultate”,”riduri”,”responsabilitate”,”silueta”, “celulita”,”dezamagire”,”prieteni pierduti” samd.

      Si-acum degeaba astept sa ma ia bunica de mana si sa ma duca la gradinita,degeaba astept pauza mare sau sa sune clopotelul, degeaba imi fac parul 2 codite, degeaba mananc acadele,degeaba ma uit la Tom si Jerry,degeaba ma ingramadesc in leaganul din parc, degeaba dorm cu cartea de povesti pe noptiera….Degeaba incerc sa intorc clepsidra asta nenorocita….

 

Chiar azi vom pun capăt la jocul de-a iubirea.

Urmeaza alt capitol,de parcă nu ai știi…

Rămânem cu povestea ce-am scris-o împreună,

Dar uită-te-n oglindă….nu mai suntem copii.

 

 

Ni-s fețele brăzdate de timpul ce se scurse…

Aruncă-abecedarul,n-ai voie să-l oprești.

Te-am îndrumat destul și cred că vine vremea

Să scoți o nouă carte și singur s-o citești.

 

 

Să nu judeci coperta când îți alegi lectura,

Nu te holba la poze,nu ești la grădiniță

Și ține te rog minte că-n cartea vieții mele

Ești premiantul clasei și ai și coroniță.

Iubim cu un creier de copil...

Am ajuns deja la pagina 21 din cartea “Viata”(carte de colorat).Cantaresc in maini partea rasfoita(cred ca am trecut de sfertul cartii,sper sa ma insel), tanjind melancolica la ilustratele de pe primele 20 de pagini.Momentan nici macar o linie(cred ca dupa 20 de ani de experienta,imi aleg eu ce sa desenez);doar o pagina imaculata care arde de nerabdare sa-mi fie tablou:)).

Am un an sa mazgalesc pe pagina asta si idei cat sa fac o enciclopedie de ilustrate.Sper sa nu mi se termine acuarelele.

Anul asta mi-am propus sa nu folosesc gri sau negru .Pentru ca sunt in trend culorile vesele trebuie sa ma adaptez la tendinte.Asa ca paleta cromatica va cuprinde multe nuante de roz si toate culorile curcubeului(in varianta fosforescenta;)) ).Un soare mare in centru(cat sa ajunga pentru 365 de zile),floricele pe margini,un zambet la coltul gurii,2 stele in ochi, speranta in suflet.Si ca totul sa fie complet voi presara peste tot tabloul incapatanarea unui pici de gradinita.

Ce capodopera o sa iasa!Naiva si impresionanta(nu impresionista:P). Revin cu recenzia picturii pe parcurs.Pana atunci ,sa am spor la pictat;))

P.S.:Nu sufar de nebunie,doar ma bucur de ea in fiecare moment.(cum ar trebui sa faca toata lumea)

Ma bantuie si-acum faramele din noi

Desi idila noastra era la mine-n minte,

Ramase o iubire nespusa in cuvinte

Si-o inima-aruncata in cosul de gunoi.

Intr-un sertar din suflet te-am asezat atenta,

De-as fi avut o cheie sa pot sa te incui

Stiam cu siguranta ca acolo ramai .

Azi doar se-asterne praful ,in armonie lenta.

Aveam atatea vise si tu erai in toate,

Te veneram umila si imi parea firesc.

De-as fi avut curajul sa-ti spun cat te iubesc

Am fi fost iubiti oare si dincolo de moarte?

Si-acum te-astept devreme sa bem cafeaua-n doi,

Sa-mi povestesti de viata,sa radem cu nesat,

Apoi sa imi ghicesti despre iubiri in zat

Si poate vezi acolo ceva si despre noi…

De azi te scot din suflet de nu-ti platesti chiria.

Am zgariat vopseaua pe usa-ti fara ziduri

De cand lovesc ca proasta si-astept sa se deschida.

Pun preaviz pe frunte si iscalesc cu riduri…

Esti singurul rauplatnic pe care il tot pasui

Desi imi vinzi iluzii si scuze o gramada…

Plangeai in frig,pe trepte,cand te-am primit la mine,

Dar,chiar daca ma doare,te-arunc din nou in strada.

Am dat pe altii-afara sa-ti dau camera tie,

Un pat de nuc,cu noduri,un taburet,o masa.

Ti-am dat pan’ si-o veioza ca felinar in vise

Si-un pres pe care scrie:”Bine-ai venit acasa!”.

Pe strada cu magnolii,si-acum mi-aduc aminte,

Perdelele pestrite si izul de vopsea,

Balconul cu muscate si balansoaru-n care

Nu i-am dat nicicui dreptul, pana atunci, sa stea.

Iar astazi zac inerta, in fata usii mele,

Holbandu-ma la ochiul ascuns dupa vizor.

Te-ai ferecat cu lanturi si nu-ti mai pasa tie

Ca si la mine-n suflet eu stau pe coridor…

M-am saturat de inceputuri….Si,dupa cum se stie,orice inceput debuteaza cu un sfarsit…Stiu k suna ciudat,dar pur si simplu nu mai vreau sa rasfoiesc prin viata mea(probabil si din cauza k mi-e teama sa nu ajung la coperta)…E trist cand ajungi la un capitol pe care vrei sa il rasfoiesti in continuu ,dar esti obligat sa il citesti pe urmatorul..Si daca nu vreau?Am si eu dreptul macar odata sa citesc ce vreau.Oricum am citit destul in timpul scolii ce au vrut altii.Deci ,TIMPULE,azi primesti concediu.Pe perioada nelimitata..nu doar in vacanta de vara.De azi nu mai ai dreptul la nici un rid pe fata mea,la nicio zi care zboara fara ca eu sa ii simt macar falfaitul aripilor,la nicio persoana care imi intra in suflet si pe care o obligi sa plece.

Ti-ai facut de cap destul,copil capricios ce esti!Trebuie sa te maturizezi si sa intelegi si tu ca nu e frumos sa te joci cu vietile altora. Nu ai nici un drept sa-i faci pe oameni sa sufere.

Asa ca nu le mai flutura prietenii efemere pe sub nas,nu le mai ingreuna pasii,nu le mai desena riduri pe fata(oricum n-ai talent si nu desenezi decat linii strambe),nu-i mai seca de putere si mai ales lasa-le persoanele la care tin!!!Nu te-ai saturat sa tot intervii,bagaciosule?!

Eu nu te mai las sa faci pe regizoru’!De azi eu hotarasc scenariul si distributia.Cu alegerile tale de pana acum ,nu primim nici macar premiul pentru machiaj ,ce sa mai zic de Oscar?Uite,iti promit,ca daca stai cuminte la locul tau,cu mainile la spate k la gradinita,o sa pomenesc si de tine cand voi ridica trofeul…si-atunci o sa te aplaude lumea si pe tine.Nu-i nevoie sa ranesti k sa te faci remarcat,oare n-ai inteles pana acum?Nu-i nevoie sa faci din personajele principale personaje secundare sau cine mai stie,episodice!Lipsa ta de inspiratie ne cam costa audienta.

De-acum jucam dupa regulile mele…Dar mai intai odihneste-te!Meriti un concediu,de  fapt meriti mai multe.Stai la bronzat cat vrei.Ai grija sa nu faci insolatie ,sa nu treci de geamandura si…ne vedem peste 10-20 de ani cand toate o sa fie exact asa cum le-ai lasat(n-o sa pierzi nimic).Pana atunci…sa fii cuminte!;)

Mă pierdusem printre frunzele toamnei.Rătăceam printre copacii trişti,cu faţa udată de lacrimi şi de ploile reci.Eram îmbrăcată în hainele zdrenţuroase ale îndoielii şi păşeam desculţă.Uitasem să zâmbesc,uitasem să simt.Îmi duceam tăcută existenţa searbădă şi lipsită de sens.

Până în ziua când te-am întâlnit.Atunci mi-am găsit rostul existenţei,pe tine.Cât mi-ai lipsit!Dacă-ai ştii!!Te-am căutat atâta timp fără să ştiu ce caut.Nu ştiam nici dacă exişti.Credeam că sunt blestemată să te aştept tot restul vieţii,să mi te imaginez aşa cum eşti,aşa cum nu te-aş fi putut avea niciodată,că viaţa mea o să fie o toamnă nesfârşită,lipsită de soare şi de zâmbet.Fără tine aş fi hoinărit şi acum ca un suflet care nu îşi găseşte liniştea nici după moarte.Singură printre frunze şi picuri de ploaie,purtând în suflet o toamnă veşnică…şi pe tine,aspiraţia mea cea mai înaltă.

Azi am trecut din nou pe străzile înguste ale chinurilor mele.Eram nesigură şi confuză.Să fie oare asta strada mea,mi-am zis la început?Mi se părea imposibil.Pentru prima dată înforiseră şi pomii de pe strada mea.Venise primăvara şi în viaţa mea.Era cald şi soarele radia lumină şi zâmbet.Mă simţeam ciudat,dar era  ceva atât de plăcut,ceva care îmi umplea fiinţa de mulţumire şi de linişte.Nu mai simţisem aşa ceva niciodată.Părea totul perfect.Tu erai singurul care lipsea din puzzle-lul vieţii mele.Tocmai tu,cea mai importantă piesă.În sfârşit ai apărut.Aceeaşi prezenţă stranie şi plină de farmec.Veneai gânditor cu faţa ascunsă în gulerul pardesiului,păşind mărunt şi nesigur.

Mă aşezasem pe bancă,la umbra nucilor şi te aşteptam .Te priveam mulţumită şi fericită.Dar erai atât de rece şi de distant.Nici măcar n-ai ridicat privirea din pământ.Ai trecut fără să mă priveşti măcar.Atunci am alergat în urma ta şi te-ai întors privindu-mă nedumerit,cu ochi străini.Păreai revoltat şi mirat de parcă nu ai fi stiut cine eram.

Apoi m-am trezit dormind ghemuită pe banca pe care te aşteptasem.Afară era toamnă şi frunzele cădeau leneşe din copaci.Eram desculţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuroase.Visasem oare că te-am întâlnit?Sau poate că din cauza ta e iar toamnă afară …şi în sufletul meu.